Ce alți actori, în afară de Evan Peters, în Dahmer, au făcut istorie în filmele despre criminali în serie

de: Iulia Kelt
30 09. 2022

După cum poate știi deja, Dahmer – Monster: The Jeffrey Dahmer Story face deja istorie pe Netflix, iar Evan Peters are șanse reale să-și decoreze casa cu multe premii, anul acesta, dar și următorul.

Dacă nu ai văzut încă miniseria care face, în acest moment, senzație pe internet, nu e timpul pierdut: toate cele zece episoade sunt disponibile pe Netflix, dacă ai un abonament valabil.

Despre acest serial poți citi mai multe aici, în review-ul special.

În ceea ce-l privește pe criminalul în serie Jeffrey Dahmer, de-a lungul timpului, mulți regizori au încercat marea cu degetul, încercând, cu ajutorul actorilor, să-l descrie cât mai bine. Niciunul dintre ei nu a reușit, însă, să surprindă esențialul – nu așa cum au făcut-o Ryan Murphy și Evan Peters, cel puțin.

Alți actori care au reușit să te facă să-i crezi, să-i urăști și să-ți fie frică de ei – cele mai bune roluri care au portretizat criminali în serie

Charlize Theron – Aileen Wuornos

Nu mai este nicio surpriză pentru nimeni faptul că Charlize Theron este una dintre cele mai bune actrițe de la Hollywood, fiind capabilă să se metamorfozeze în aproape oricine, dacă își dorește cu adevărat.

Ea a jucat rolul criminalei în serie Aileen Wuornos în Monster (2004). Pentru rolul său executat ca la carte, Theron a primit un binemeritat Oscar.

Cahrlize Theron și Aileen Wuornos

Steve Railsback – Charlie Manson

În 1976, cu ocazia lansării filmului Helter Skelter, Steve Railsback intra în pielea lui Charlie Manson, criminalul în serie care, practic, nu a omorât pe nimeni, însă teoretic, da.

Iar dacă ceea ce am zis acum ți se pare ciudat, îți vom explica imediat.

Charlie Manson a fost liderul unui cult satanic, desprins din perioada hippie, însă dus la extrem, într-un mod nebunesc ce nu avea nicio legătură cu „pacea”.

În 1969, adepții lui Charlie Manson ajungeau la locuința actriței Sharon Tate (soția regizorului Roman Polanski) și o omorau pe aceasta, nu înainte de a o supune torturilor. În acel moment, Tate era însărcinată cu copilul lui Polanski. În casa celor doi se aflau, de asemenea, și patru prieteni ai actriței care nu au reușit să scape ororilor, fiind, de asemenea, uciși.

Charles Manson nu a fost prezent la înfăptuirea crimelor, însă este considerat autorul moral al acestora.

Partea interesantă este el a continuat să fie adulat atât de adepții săi, cât și de alții noi, chiar și după ce a fost trimis în închisoare.

Steve Railsback și Charlie Manson

Lou Diamond Phillips – Richard Ramirez

The Night Stalker a fost unul dintre multele filme ce au încercat să povestească viața criminalului în serie Richard Ramirez. Cu toate că asemănarea fizică dintre Lou Diamond Phillips și Ramirez nu este întocmai de unu la unu, exact ca în cazul lui Evan Peters și a lui Jeffrey Dahmer, interpretarea actorului aduce puncte în plus.

Richard Ramirez a sădit teroare în America, fiind considerat unul dintre cei mai haotici criminali în serie. De vreme ce majoritatea brutelor de acest fel au un „pattern”, unii preferând lucrătoarele sexuale, alții copiii sau băieții gay, etc, în cazul lui Ramirez nu se punea problema de așa ceva. A omorât și violat copii, femei, bărbați, dar și vârstnici.

De asemenea, despre acesta se spunea că era satanist și că, simțindu-se protejat de „divinitatea” în care credea, nu considera că are nevoie să fie atent în a-și acoperi urmele. Toate acestea s-au întors, într-un final, împotriva lui, întrucât a fost prins.

Lou Diamond Phillips și Richard Ramirez

Steve Railsback – Ed Gein

Cu toate că Charlie Manson și Ed Gein nu au mare lucru în comun, nu fizic, cel puțin, se pare că Steve Railsback a reușit să-i joace pe amândoi și a făcut-o, în ambele cazuri, admirabil.

Ed Gein a fost prins în 1957, fiind considerat unul dintre primii criminali în serie din istorie (despre care se știe, cel puțin). Cu grave probele mintale, Gein, un om retras care nu părea să prezinte pericol pentru nimeni, obișnuia să confecționeze abajururi de veioză din pielea victimelor sale, ori chiar să-și tapițeze mobila în acest fel.

În plus, avea o pasiune extremă pentru profanarea mormintelor, unul dintre cadavrele dezgropate din cimitir fiind chiar cel al mamei lui.

Steve Railsback și Ed Gein

Ross Lynch – Jeffrey Dahmer

Înainte de Evan Peters, rolul lui Jeff Dahmer a fost jucat de Ross Lynch, tânărul actor care s-a chinuit să ne arate varianta mai tânără și mai neexperimentată a celebrului criminal în serie.

Ce-i drept, Lynch a făcut o treabă extraordinară în My Friend Dahmer (2017), ceea ce i-a impulsionat pe mulți să zică, atunci când varianta lui Murphy a fost anunțată: „Alt film despre Dahmer?”.

Totuși, așa cum am menționat deja de multe ori, ultima, cea cu Peters în rol principal, este, de departe, cea mai bună.

Ross Lynch și Jeff Dahmer

Michael Rooker și Henry Lee Lucas

Poate ți-l amintești pe Michael Rooker din The Walking Dead, ori chiar din alte filme și seriale pe care, probabil, le-ai văzut de-a lungul timpului. Iar dacă nu ai văzut încă Portrait of a Serial Killer și îți place nișa, poate că n-ar fi rău să faci rost de el și să-ți rezervi o seară pentru asta.

Ce-i drept, Michael Rooker reușește să fie un pic mai șarmant, în rolul său, decât a putut vreodată să fie Henry Lee Lucas. Este suficient să vezi filmul, ca mai apoi un documentar despre personajul real și ai să înțelegi exact despre ce este vorba.

Chiar și așa, performanțele actoricești ale lui Rooker sunt ceea ce trebuie, iar acest rol vine să confirme, dacă mai era cazul, acest lucru.

michael Rooker și Henry Lee Lucas

Michael Rilley Burke – Ted Bundy

În ciuda avalanșei cu filme despre Dahmer, cel mai cunoscut criminal în serie este și va fi Ted Bundy, iar asta se datorează procesului televizat și difuzat de posturile acelor vremuri. Practic, procesul său s-a transformat într-o adevărat telenovelă, în pofida faptului că vorbim despre viața reală, nu despre un film.

Așadar, exact ca în cazul leitmotifului al acestui articol, și despre Bundy au scris multe și, „în onoarea lui”, au curs kilometri întregi de film.

Una dintre cele mai bune reprezentări aparține actorului Michael Rilley Burke, în Ted Bundy, cu toate că, dacă ar fi să întocmim un top ținând cont strict de calitatea peliculei, premiul ar merge către Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile, cu Zack Efron în rolul principal.

Michael Rilley Burke și Ted Bundy